Nu mai este o noutate faptul că lumea este în criză. De asemenea nu mai este o noutate că trebuie luate niște măsuri cât mai eficiente și care să fie respectate de către toți cetățenii. Am citit o știre care mă face să cred că intuiesc din ce în ce mai bine ce va urma. Uniunea Europeană s-a gândit ea bine și a ajuns la concluzia că ar fi frumos ca oamenii să muncească mai mult cu o zi. Până la urmă au dreptate că așa zice și Biblia: ”să lurezi șase zile” dar problema constă în faptul că distinșii noștri ”capi” vor ca să lucrăm sâmbăta. Dar de ce să nu lucrăm duminica. Știm noi…
Iată ce relatează ziarul Săptămâna Financiară:
Reprezentanţii patronilor sunt de părere că ar fi o măsură bună, mai ales pentru unele domenii de activitate. „Pe fondul crizei mondiale, trebuie să ne gândim la soluţii pentru a depăsi acest colaps economic. Orele de muncă în plus duc la o crestere a productivităţii si automat au efecte asupra industriei. Nu cred că ar fi rău, dacă în infrastructură, de exemplu, s-ar lucra si sâmbăta“, ne-a spus Mihai Păsculescu, director general al asociaţiei patronale UGIR 1903.
Si reprezentanţii autorităţilor statului cred că trebuie privită si partea plină a paharului. Nicolae Bratu, inspector general de stat adjunct în Inspecţia Muncii, consideră că sunt multe pături sociale care si-ar dori să muncească mai mult, o zi de lucru în plus aducând bani mai mulţi la sfârsit de lună. „Mai multe firme vor fi dispuse să prelungească timpul de lucru, având în vedere că nu se va mai face plata în regim special. Si salariaţii vor fi câstigaţi. Când noua directivă va fi votată în Parlamentul European noi nu vom putea face altceva decât s-o acceptăm literă cu literă“, a conchis Bratu.
Personal nu am nici un dubiu și sunt convins că acestă măsură va fi adoptată așa că am hotărât să scriu acest post pentru a vă întreba și pe voi ce ve-ți face.
Veți lucra în ziua Domnului ? Veți merge la cursuri ?










Cititi “Paradoxul productivitatii” de pe site-ul http://barzilaiendan.wordpress.com/2008/11/24/paradoxul-productivitatii/
Conform acestui articol, solutia pentru iesirea din criza se poate realiza nu cu cresterea productiei, ci cu scaderea ei.
Dar cu ce pret ? Cine e dispus sa accepte asta?
In America se lucreaza simbata, asa ca nu e o noutate. Atita timp cit lucrezi sase zile si a saptea te odihnesti in El, nu vad nici o problema.
Stii unde este problema. Că Isus nu a zis sa lucrezi 6 zile si 1 sa te odihnesti. A zis sa lucrezi 6 zile si a7a ( Sambata) sa te odihnesti.
INDIFERENT DE SITUATIE ZIUA DOMNULUI ESTE ZIUA DE SHABAT(SAMBATA)!! BINEINTELES CA NU SE LUCREAZA IN ZI DE SHABAT,INDIFERENT DE CONSECINTE!!
Toate aceste stiri si multe altele nu fac decat sa ne arate un singur lucru:timpul este aprope!Poate fi maine sau peste un an doi sau 10!!oricum mai e putin!!si 10 daca ar fi tot f putin insemana!!!
Intrebarea corecta e nu cat mai e pana vine Domnul, ci cum ma gaseste pe mine, indiferent cand va veni?
Daca este nevoie de productie mai mare de ce dau afara din servici mii de oameni? N-ar fi mai simplu sa-i tina la munca si sa se lucreze doar 5 zile?
Sau cumva, ne vand gogosi? Ceea ce ne spun noua este in contradictie cu ceea ce fac.
va indemn pe fiecare ,la o cercetare de sine,cum nu a ti mai facut ,vb si ptr mine ,la post si rugaciune,sac si cenusa,sa strigam cu lacrimi la DOMNUL ,poate …poate ne va ierta,si in locul pedepsei si a razbunarii va varsa peste noi DUHUL SA CEL SFANT,SI IN LOCUL MORTII,ne va darui viata vesnica.binecuvantati sa fiti fii ai sionului!DOMNUL SA FIE CU FIECARE DIN NOI SI ANUL CARE VINE SA FIM PLINI DE DUH SFANT.HARUL SI PACEA DOMNULUI SA FIE CU NOI CU TOTI,AMIN!