În fiecare dimineaţă mă trezesc cu ochii încleştaţi de oboseală, miros primele raze de soare şi nu fac decât să-mi clătesc ochii, afundându-mă singur într-o nouă provocare ca într-o piscină vara. ”O nouă zi un nou început”, îmi spun. Toate lucrurile pe care le fac sunt cronometrate. Instinctele-mi sunt întemniţate, mintea-mi focalizează imagini, totul se desfaşoară cu o viteză cu care nu mă potrivesc . Întreaga propagandă îmi dictează ce să fac. Ca să ajung la şcoală trebuie să mă trezesc la o anumită oră, ca să prind autobuzul trebuie să mă îmbrac într-un anumit timp, dacă merg în pauză să-mi cumpar o placintă, trebuie să o mananc rapid fară să o savurez, iar când ajung acasă de cele mai multe ori este preferabil să alerg ca să am mai mult timp.
Este greu când timpul îmi pune piedică… să nu cad. Valurile de informaţie mă bombardează în fiecare zi fară ca eu să am ceva de obiectat. Totul îmi fuge de sub picioare şi nu mai deţin controlul. Asist neputincios la programarea sistematică a minţii mele. Am semnat acest “contract” încă din prima zi de viaţă, chiar dacă probabil nu am vrut. Să alerg contra timpului a devenit o cursă demnă de câştigat. Jocul în care m-am afundat cere resurse care scad cu fiecare gură de aer trasă în piept şi consum de doua ori mai multă energie atunci când mă agit.
Majoritatea obişnuiesc să spună că lumea în care trăim este o junglă. Dar, eu cred că jungla în care trăiesc animalele este o lume. Simt cu desăvârşire că orice loc în care omul nu şi-a lăsat amprenta, este un loc pur şi demn de respect. Acolo, zace ascuns ultimul lucru rămas sfânt pe Pamant. Aici, odată cu lăsarea serii, creşte moartea. Acolo, se lasă liniştea.
Fiind nişte sisteme bio-psiho-sociale (la logică înveţi asta) şi având o raţiune care ar trebui să ne implementeze o conduită bună în tot ceea ce facem, ar trebui să avem răspunsul oricarei probleme. Noi nu ştim, nu vrem, sau ne prefacem. Le rezolvăm decât punând greutatea pe umerii celui slab. Astfel, dacă ar fi să desenez un tablou cu numele “viaţă”, aş picta un fel de şiruri de furnici oarbe ce acţionează după instinct şi nu după raţiune.
Loading ...
Interesanta privire asupra …lumii, vietii, omului. Lumii, vietii, omului- fara Dumnezeu , am vrut sa spun. Si tu la fel. In lumea asta fara Dumnezeu…nu stiu cum restul oamenilor “isi pot aduna destule motive dimineata “(J.McDowell) pentru a se ridica din pat si pentru a incepe o alergare care, pentru ei , nu duce nicaieri; nu are un scop bine definit, o tinta precisa, o motivatie puternica si viabila…pentru ca ei nu Il au pe El….
Eu in fiecare dimineata cand ma trezesc ma ridic spunand “Prin puterea Ta ma ridic, Dumnezeule. SI prin puterea Ta voi umbla azi pe unde am de umblat.”
Si, in adevar, prin puterea Lui sunt in stare sa ajung la capatul unei zile si sa nu ma pun in pat nevrand sa ma mai trezesc a doua zi.
Multumim de expunerea perspectivei tale:)
Bogdan, descoper o latura a ta p care, sincer, nu o stiam, dar ma bucur!Fie ca EL sa’ti inspire gandurile pt a pune vesnicia in cuvinte si a da forma golului dintre punctele d suspensie ale sufletului tau:).