Cum să devii bogat(ă) peste noapte în cel mai cinstit mod

Poate te gândești că vreau să te ajut prezentându-ți o modalitate prin care să devii bogat peste noapte, fără să calci vre-un precept legal. Oprește-te din a te mai gândi. Am să-ți prezint într-adevăr o astfel de modalitate însă nu ți-o recomand. Decât s-o pui în aplicare mai bine te-ai duce și ai da spargere la o banca, ai face trafic ilegal, ai fura carduri de credit; a nu se înțelege că o recomand pe vre-una.

Noi oamenii avem o predilecție spre instant; ne plac shortcut-urile. Uneori ne plac atât de mult încât apelăm la compromisuri. Un exemplu mai mult decât elocvent ar fi cazul șoferilor care întorc pe linie continuă sau ce spuneți de gospodina care aruncă grăbită în oală un plic de supa instant și gata prânzul.

Toate ca toate, dar cum poate cineva folosi un shortcut pentru a deveni bogat peste noapte, și toate acestea în mod legal: cu acte în regulă chiar. Deși repet ideea e bine de reținut că urmează să prezint cea mai oribilă metodă prin care poți ajunge bogat peste noapte (în adevăratul sens al cuvântului), în mod legal și cu acte (tot în adevăratul sens al cuvântului) în regulă.

Iată cuvintele cheie ale metodei: noaptea nunții și certificatul de căsătorie. Cazurile nu sunt puține. Unii cred că în general fetele devin bogate așa, peste noaptea nunții. Eu am auzit și băieți care susțin sus și tare că dacă fata nu e bogată și singură la părinți n-are rost să se uite după dânsa. Nu mă interesează rapoartele acestea împărțite pe sexe, deși ar fi interesant dacă am putea ști care sunt mai materialiști când vine vorba de căsătorie.

Dar, ceea ce contează cel mai mult este că deși această ”tranzacție”, parvenire, este total legală, ea este mai presus de toate imorală.Nu doar faptul că parvenitul își bate joc de viața partenerului, dar și faptul că ambii au trăit iubind din adâncul buzunarului este prea mult pentru viața aceasta scurtă.

Concluzie: Când îți vine ideea să te „parvenești” peste noaptea nunții aduți aminte că deși nu se aud sirene ai jefuit totuși o bancă: este banca iubirii.

Provocare: În opinia ta, care sunt mai materialiștii? băieții sau fetele?

Despre mine, nu multe se pot spune; dar multe putea-vor fi citite, printre idei, printre cuvinte, printre nuanțe negrăite.

  • mady

    excelent articolul. bravos

  • http://www.rebusulvietii.wordpress.com Costin

    Ambii, doar ca fetelor le este mai usor. Au un mic avantaj, in lume sunt mai multi barbati bogati decat femei.

  • alin_azs

    felicitari Alex !! ai mare dreptate in ceea ce scrii . parere mea este ca depinde foarte mult de caracterul fiecarui om, nu ne putem lua dupa categorisirea pe sexe pt a spune cine e mai materialist , exact dupa cum nu toate fetele sunt la fel nici baietii nu sunt toti la fel . eu zic : trebuie sa vezi cu cine ai de-a face fata/baiat cunoaste-o/l si apoi te poti pronunta doar in drepul lui /ei .;) astept sa mai citesc asemenea articole provocatoare .DOMNU sa te binecuvanteze ;)

  • alin_azs

    toata lumea citeste dar putini sunt aceia care se gandesc sa mai dea un clic pe stelutzele care arata cat de apreciate sunt aricolele pe care le citim .haide-ti sa nu uitam de stelutze si sa le aratam autorilor articolelor ca-i apreciem pt ceea ce scriu ;) multumesc mult voua care cititi si o sa dati clic pe stelutze fie ca dati clic pe prima ,a doua ,a treia ,a patra sau a cincea ;)

  • http://alt-om.com Alex Badea

    @alin_azs, ms. Steluțele nu sunt chiar nou implementate însă ne dorim să aflăm prin ele cum apreciază cititorii articolele pe care le scriem. Ceea ce este nou implementat este medota de rating plus-minus din dreptul fiecarui coment, astfel ca cititorii sa poate aprecia si comentariile altor cititori. Sper să funcționeze frumos.

  • http://rebusulvietii.wordpress.com/2010/04/09/cine-ce-de-ce-nimeni-nu-va-sti/ Cine, ce, de ce…nimeni nu va şti « Rebusul vietii !

    [...] nasti, cresti, faci sacrificii si te trezesti ca nu ai facut nimic. Banii, blestemati sa fie. Lumea nu mai e lume din toate punctele de vedere din cauza lor. Nu vad si vor [...]

  • ciufy96

    Bai eu pana acum la intrebarea asta as fi raspuns “fetele”.Dar dupa ce am citit postu’ mi’ai dat o idee :) )

  • http://www.facebook.com/profile.php?id=100001195873789 Lica Starovici

    caut o fata bogata

  • http://alt-om.com Alex Badea

    Si ca sa citezi un clasic: “toate fetele bogate sa apeleze la mine” :) )

  • vlad

    nu stiu..prefer sa fie un mister…si eu as vrea bani multi…dar nu cred ii vreau de nevoie..i-as vrea mai mult in speranta ca prin ei as putea avea fata dorita, mai multa atentie..de ce sa mint…probabil banul pt mine ar insemna o cale de iesire…si nu e ca as vrea ca fata cu care sa fiu sa aiba bani..si ncii nu i-as scoate ochii//ii vreau asa pur si simplu sa pice din cer

  • Divia_radhika

    bun sfat zic eu asta numa sfat nui. ma luat somnu cand lam citit si ma trezit ideea ca intro zi iti vei reveni din prostia ta

  • Farcassorina

    prost raspuns dute citeste vocabularu primul lucru asta sal faci

Newsletter

Abonează-te GRATUIT la alt-om.com Introdu adresa ta de email:

...alăturându-mă celor

Recent Comments

  • Darius_ile: Credinta este un dar, o fapta a Lui Dumnezeu pentru noi, nu noi facem fapta credintei ci primi credinta...
  • Muresan_60: Eu stiam despre aceasta din 1973,respectiv,clasa a 8-a.De atunci tot caut cine a fost acel intelept?Am...
  • Eoofrate: eu asi prefera pe bacnota de 10 lei pt ca nu e nici prea mare ca sa nu apuci sa o folosesti nici prea mica...
  • Eugen: Romania, tara tuturor posibilitatilor :) Anumite costuri pe unele servicii banale  din Romania se numesc spor...
  • georgiana_myh: Foarte frumos!

Video

Stats

  • Total Stats
    • 4 Authors
    • 286 Posts
    • 1,133 Tags
    • 2,162 Comments

Sondaj

Când crezi că va fi sfârșitul lumii?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...

 Powered by Max Banner Ads