“Fetelor fitzi atente si voi boys, acum în 2009 nu se mai cere prietenia.. daca te saruta baiatu’ inseamna k esty deja cu el, shi daca accepti sarutul e ca si qm ai accepta sa fi cu el… misto…. asa k baieti incerkati sa uitati vorbele “vrei sa fi cu mn ?”…. acum se saruta direct!!!!! da-o mai departe si u daca nu esti pe vremea bunici… daca nu tr mass-ul inseamna ca nu o sa fi cu nimeni… scz de mass”
Cam aşa arăta mass-ul pe care l-am primit acum câteva minute. M-a uimit prea tare şi nu m-am putut abţine să nu-l postez. Sunt sigur că aţi observat că l-am publicat în forma originală în limbajul messenger. Nu sunt greşeli gramaticale, aşa se vb pe mess. Nu mă pronunţ acum nici pro nici contra. Totuşi mă amuză unii care nu prea cunosc originile prescurtărilor şi mai scriu ceva de genul “brb imediat”.. hmmm, ar merita să scriu un articol şi despre asta, dar nu acum.
Să revenim la subiect. Cum vi se cere prietenia măi fetelor? Că tare m-a băgat în ceaţă mass-ul ăsta. Ok, să recapitulăm. Eu mă duc la ea.. pt că o plac. Ea mă place. Nu vorbim de cazul nefericit. Şi cum procedez: Încerc să o cuceresc prin toate căile posibile şi imposibile şi ea dă semne că mă place. Dar vreau să mă asigur că e a mea. Şi atunci ce fac? Să o întreb? Nuuu… că aş părea din vremea bunicii.. Atunci?
Dacă aş reuşi să o sărut… atunci aş avea în mână ceva sigur. Mi s-a întâmplat să aud chiar eu astfel de mentalităţi:
- Ai sărutat-o?
- Nu.
- Atunci nu aţi fost împreună, zicea cineva cu un aer de atotştiutor.
Bun, să zicem că ar fi aşa. Deci sărutul e ceea ce te asigură de faptul că ţi-a acordat prietenia. Şi dacă ea nu ştie că a făcut acest lucru? Şi tu eşti fericit că ai o iubită “fantomă”. Apoi dacă ai nevoie de un sărut ca să te asiguri de dragostea ei, înseamnă că încă nu o cunoşti prea bine.
Prima ipoteză nu prea stă în picioare pentru că nu toţi gândesc în felul acesta. Apoi e varianta băbească: “Îmi placi, vrei sa ne cunoaştem mai bine?” Dacă te place, va întâmpina cu bucurie această propunere. De ce ar fi comunicarea demodată? Cei care se tem să comunice direct ceea ce vor şi sentimentele lor se tem mult mai mult de un refuz decât cei care îşi încearcă forţele prin vânarea unui sărut.








