Domnul din faţă

Ii este atât de uşor să vorbească la telefon transmiţând basme. Sunt atât de prost formulate încat nici în copilarie nu le credea… facea pe adultul, acum este adult şi vrea să facă pe copilul. “Ce simţiţi atunci când aveţi putere?” (o întrebare destul de grea când i-o adresezi) Păi…? (şi se bâlbâie) “Deţin monopolul!”. Atunci ia naştere o linie oblică de 45 de grade ce uneşte două minţi. Un fel de: “dacă eu zic, tu faci! Şi dacă ai greşit, ai greşit-o pe spinarea ta”. Oamenii ce deţin puterea, ar trebui să se uite mai des la desene animate şi să privească bine “SPIDERMAN”! Acolo spune clar: “o mare putere aduce după sine o mare responsabilitate” (cu toţii ştiţi desenele acelea, deci să nu vă prefaceţi că nu aţi văzut măcar un episod!). Vina nu o deţine el că nu se poate coborî la nivelul nostru… o deţin alţii cu funcţii mai înalte care l-au promovat şi nu numai. O mai deţin şi lichelele de copii care având sprijin în spate, părinţi cu bani si un viitor asigurat, pot face orice la şcoală. Cei ce conduc au trebuit să ridice scuturi. Astfel printr-un proces foarte rapid, sala de curs s-a transformat într-un front de luptă. Nu vreau să le plâng de milă profesorilor, e dreptul lor să se apere, dar ce facem cu copiii care mai sunt cu picioarele pe pamant? Îţi zâmbesc în faţa, iar apoi se duc şi ridică receptotul. De ce? Pentru că nu sunt în stare să îşi dea seama dacă un copil are o perspectivă sau îsi joacă rolul. Îl pun laolaltă cu ceilalţi.

“Bună ziua doamnă” (spun ei mereu cu o voce caldă la început). “Ştiţi?! V-am sunat în legatură cu fiul dumneavoastră. Doamnă…!!! Nu mai învaţă cum învăţa el…nu mai este la fel. Astăzi, de exemplu a făcut numai prostii: a rupt clanţa de la uşă, nu este atent, râde încontinuu cu ceilalţi, iar când râd ei, râde şi el. Câteodată nu ştim ce să ne mai facem, este o adevărată debandadă. Faceţi ceva sau dacă nu, o să luăm măsuri. Veniţi să stăm de vorbă în legatură cu viitorul baiatului dumneavoastră…”

Normal că râde! Statuie cu catalog în mână ce eşti. Ce ai vrea să facă? Este un tip deştept, ştie să se întegreze deşi învaţă extrem de bine, în plus dacă nu ar lăsa-o mai moale ar fi cel luat peste picior. El are potenţial, îi merge mintea, înţelege toate categoriile de copii şi se integrează în ele. Dumneavoastră i-aţi sunat părinţii crezând că “mama” şi cu “tata” ar fi călăul şi securea. Scăpaţi cu vederea faptul că lumea în care trăim acum nu este cea de sub anii “90, acolo era altceva, acum am trecut de prag şi lucrurile expodează în faţa noastră sub formă de flash-uri. Este atât de multă informaţie că uneori uităm să respirăm. Şi… DA, eu nu ştiu cum a fost atunci.

Judecând după aparenţe acel elev care stă în prima bancă, care învaţă foarte bine şi nu chiuleste posedă un potenţial. Restul sunt o cantitate neglijabilă. Dar zi de zi parcă nu mai este la fel. Ca să înţelegeţi fenomenul, trebuie să relizaţi că potenţial are elevul care ştie să trăiască viaţa aşa cum o simte, care vrea să înveţe pentru că îl dezgustă munţii de prostie din jurul său şi nu pentru că îi dictează parinţii. El ştie că dacă vrea să fie sportiv s-a înscris într-o cursă realizată din el şi limitele corpului său, ştie că miza reprezintă viitorul şi nu visul celor care i-au dat viaţă. Faptul că râde, că este glumeţ, că ridică moralul clasei, nu îl transformă în martir. Lumea îşi va aminti de el pentru că este amuzant şi nu prost! Este isteţ, poate comunica cu alţii, are umor şi nu în ultimul rând, un cap pe umeri folosibil.

Domnilor profesori! Sunteţi oameni citiţi şi cu facultăţi, oameni cu grade didactice, oameni care au publicat lucrări. Aveţi tot respectul meu, vă apreciez şi ştiu că-mi sunteţi cu mult deasupra. Dacă aş încerca să vă spun tot ce am spus aici faţă-n-faţă, pun pariu că aţi găsi un mijloc prin care să-mi demonstraţi că eu nu am dreptate. Aveţi acest dar… de a jongla cuvintele şi este normal pentru că asta faceţi de ani de zile. Aveţi antrenament şi răspunsuri gata pregătite. Munca de profesor nu constă numai în foi şi cerneală, ci şi în transpunere. Dumneavoastră ştiţi asta, dar parcă aţi uitat! Pedagogia mai constă şi în puterea de a-l face pe copil selectiv pe fiecare ramură disciplinară şi de a-l pregăti pentru viaţă.

Aproape în fiecare zi mergeţi în cancelarie, luaţi catalogul din raft şi mergeţi la clasă. Vă asezaţi pe un scaun învechit care scârţâie de câţi oameni l-au torturat. După ce faceţi prezenţa începeţi ora dictând titlul lecţiei sau ascultând elevii, fără să vă daţi seama că sunteţi atât de plictisit de viaţă încât vi se citeşte pe chip. Copii văd asta şi acţionează precum o directă în garda lăsată a unui oponent. Ca să fiţi prietenul lor, trebuie să le arăţati că aveti ceva în comun, că aveţi un suflet cât de cât la fel de tânăr ca şi al lor. Puteţi începe printr-o mică conversaţie şi totul se schimbă. Comunicarea trebuie să fie punctul de plecare pentru o prietenie, un pact profesor-elev ce merge pe mottoul: “Eu vă respect, voi mă respectaţi!”.

În multe clase din şcoli, elevul este considerat de către profesor, o minte goală ce trebuie umplută. Din cauza faptului că un examen poate fi trecut cu bani, sute de absenţe fiind motivate din diverse “cauze”, copiii nu mai prezintă nici un interes faţă de învăţământ. Dar nici învăţământul nu mai prezintă interes pentru a educa copii, pentru că în ambele tabere flancurile au de câştigat. Este o adevărată luptă, dar nu cu forţa trebuie să îi faceţi cuminţi pentru că nu o să reuşiţi. Trebuie în primul rând să îi acceptati aşa cum sunt şi după, să aveţi bine dezvoltat reflexul condiţionat deoarece unii mai sar şi la bătaie.

Un maestru dobândeşte respectul doar în acel moment în care va ştii cum să-şi înteleagă perfect elevul şi cum să înveţe o dată cu el. Puţini profesori ştiu cum să se apropie de elevi şi asta pentru că nu realizează că de cele mai multe ori elevii se apropie de profesori ştiind că ştiu că au de câştigat…

Nu trebuie să mă scuz şi nici să se simtă cineva jignit, asta nu e o problemă ce ţine de o singură persoană. Este o problemă generală. Şi ar fi egoism din partea dumneavoastră să gândiţi aşa. Sunt şi locuri unde totul este ok şi dacă vă întrebaţi: “Dar cum este posibil acest lucru?” O să vă răspund simplu: “Generaţia tânără de profesori se ataşează mult mai repede de copii, încercând să aducă învătământul pe o linie de predare modernă pentru că la rândul lor şi ei poate au avut parte de acelaşi tratament”.