Adie un vânt.. o mireasmă.. e acel sentiment mistuitor care ne îmbolnăveşte fără excepţie – copil şi bătrân, prinţ şi cerşetor, Ateu şi Pocăit. Nimeni nu e scutit de nostalgia măreţei sărbători a Crăciunului. Dar stau şi mă întreb.. şi nu te costă nimic dacă ai face-o şi tu: De unde această putere subjugatoare la tot ce e mai frumos în om? Cui aparţine forţa aceasta care ne obligă la sacrificiu, la a oferi şi a primi afecţiune? De ce ne sunt trezite aceste reverii fiecăruia fără părtinire? Sau de cine?
Suntem obişnuiţi să facem conexiuni imediat, să facem asocieri rapide – mai mult sau mai puţin conştienţi – între Bradul verde, mirosul de cetină şi chipul dulce al mamei.. între colinzi şi mirosul de cozonac.. între urmele lăsate de sanie şi vocile gălăgioase ale prietenilor cu care obişnuiam să împărţim totul.. între privitul pe geam al fulgilor mari de zăpadă şi aşteparea iubitului sau a iubitei… Asociem cuvântul Crăciun cu un moş grăsan şi bărbos, un meniu în plus, poate un program prelungit de somn, momentul mult aşteptat în care intrăm în posesia râvnitului articol de îmbrăcăminte. Poate că îl asociem cu beculeţe multicolore, felicitări roşii-verzi, cu un inbox aglomerat, ore de chat dilatate şi câte şi mai câte..
Dar nu mai găsesc aproape nici un loc şi pentru Cineva care încearcă să Îşi facă loc singur să apară în lumea mea. Nu găsesc prea multe care să îmi amintească de El.. ce asocieri îmi trezesc cu adevărat prezenţa lui Isus? Am făcut loc pentru toate celelalte..
Am avut grijă să nu îmi lipsească nimic de Crăciun nici de pe masă nici în buzunar.. e plin şi în cămară şi în frigider.. e plină şi sufrageria şi dormitorul cu tot felul de simboluri ale Crăciunului.. Şi poate că Isus încă mai are “prostul” obicei de a sta la uşă şi a bate. Nu vede că am treabă?
– E plin.. nu mai am loc! Îi spun nervos după ce deschid uşa cu brutalitate.
El tace.. mă priveşte cu ochii aceia.. aproape plângând..
– Nu ai putea totuşi ..? Mi-a sosit ceasul.. vreau să Mă nasc în viaţa ta.
Ce ciudat e Omul ăsta.. în fine..
– Bine.. hai.. cred că am ceva loc în debara pe un raft.. acolo nu m-am atins. E puţin prăfuit, dar merge. Te poţi aşeza cuminte acolo. Dar să nu deranjezi prea mult.. ok? Şi chiar M-a ascultat. El stă acolo.. sub o copertă neagră şi prăfuită. Nu spune nimic.. E încă un bebeluş.. aşteaptă să mă joc cu El.. să Îl învăţ să vorbească..
Se apropie ziua Lui de naştere.. măcar atât: Fă cunoştinţă cu El: “Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu” Apoc. 19:13
Loading ...
Recent Comments