Memento mori

Reflecții , 2 Comentarii

Am avut un coleg în liceu, care, atunci când îi făceai o nedreptate spunea simplu: „poate ne mai întânim în viață”. Ei bine, n-am putut uita acest mare adevăr și mă rog să nu-l uit. Uneori viața e mai lungă decât ne imaginăm atunci când suntem pe poziții înalte și ne permitem să tratăm cum vrem oamenii. Uităm că într-o zi s-ar putea să se întoarcă roata.

„Saluta lumea cand urci. S-ar putea sa te intalnesti cu ei cand cobori” nu e doar o vorbă la care am dat retweet pe contul meu de twitter. E un mare adevăr. Dacă vei ține cont de el, vei știi și cum să-ți tratezi șefii, dar și subalternii. Să luam pe rând cele două situații.

Când ești „mic”

Dacă ții în minte acest lucru vei știi că nu merită să te răzbuni pe șefii care te umilesc. Va veni vremea când ei vor fi umiliți de soartă. Nimeni nu urcă atât de mult încât nu mai poate să coboare. Boala, bătrânețea, uneori ghinionul te vor face să-i vezi pe cei care astăzi te umilesc într-un fel în care se vor simți rușinați pentru ce ți-au făcut. Mai mult, nu uita că acum ești mic, dar s-ar putea să crești, să urci. Nu cumva să uiți ca în urcarea ta să-i saluți pe cei mai mici decât tine. La coborâre s-ar putea să te întâlnești cu ei.

Când ești „mare”

E greu să-ți amintești uneori de unde ai plecat. Dar măcar de n-ai uita dictonul latin „memento mori”. Nu vei sta veșni acolo sus. Va trebui să cobori. Ce vei face dacă în drumul tău te vei întâni ci cei pe care până mai ieri i-ai umilit? Cum vei da ochii cu cei pe care i-ai nedreptățit? Gândește-te că vine și rândul tău și salută-i pe cei mici când urci.