Sunt sigur că ați auzit măcat o dată aceea vorbă latinească : nosce te ipsum (cunoaște-te pe tine însuți). O expresie destul de înțeleaptă și adevărată care merită luată în seama. Totuși în ultima vreme am tot auzit această idee, de multe ori fiindu-mi prezentată ca ”aproape vitală”. Ce-i drept este nevoie de o cunoaștere proprie dar eu personal observ că în ultima decadă oamenii au cam uitat să mai deschidă ochii pentru a-i cunoaște pe ceilalți.
Le-a spus lor psihologul, sau au citit nu știu pe unde, ca dacă te cunoști pe tine însuți poți fi un superman. Oricum se pare că în ziua de azi oamenii nu mai simt nevoia să-i cunoască pe ceilalți, cu toate acestea pretind că vor să fie cunoscuți. Nu știu de ce dar din câte am observat eu, nivelul “împliniri sociale” a cam scăzut dat fiind faptul că oamenii au altă treabă sau sunt prea ocupați cu aplicara principiului “nosce te ipsum”.
Dacă o voi întreba pe bunica mea cât de bine se cunoaște, cred că îmi va spune că nu s-a întrebat lucrul asta niciodata iar dacă am merge împreună la un consult cred că rezultatul ar fi în defavoarea mea în ceea ce privește autocunoașterea.
De fapt pe bunica nu a interesat-o mai deloc aspectul acesta dar totuși e mai stabilă emoțional decât mulți din generația mea. Nu s-a preocupat cu propria-i cunoaștere dar dacă o întreb ce cunoaște despre vecinii ei sunt sigur că îmi va spune despre fiecare ce fel de om este și ce inimă are. Sunt sigur că le-a cunoascut probleme în încercarea ei de a-i ajuta. Știe când o vecină este dispusă să o ajute și atunci apelează la ea. Știe în cine trebuie să aibă încredere sau cine are nevoie să i se ofere credibilitate.
Noi mai știm lucrurile acestea azi ? Ne mai interesează pe noi să-i cunoaștem pe ceilalți ? Știm noi atât de multe lucruri despre “aproapele nostru” sau suntem prea ocupați să ne autocunoaștem.
Personal cu cred că vom ajunge vreodată la o deplină cunoaștere a propriei persoane dar cred că este nevoie să ne cunoaștem. Această cunoaștere este corectă și eficientă doar atunci când o facem prin descoperirea Duhului Sfant și prin lucrarea Lui în viața noastră.
Isus cât a fost pe pământ a căutat să-i cunoască pe oameni, să le vadă nevoile și să le aline durerile. Pe lângă cunoașterea și părtașia cu Tatăl Său, ținta lui Isus a fost să-i cunoască pe oameni. El se amesteca printre ei ca unul care le dorea binele. Cea mai mare parte a lucrării Sale s-a desfășurat printre oameni.
Nu știu dacă ar trebui să mai aduc vreun argument la ceea ce am susținut mai sus dar vreau să mă asigur că ați înțeles bine: nu susțin că auto-cunoașterea este un lucru rău dar ea trebuie făcută corect (cu ajutorul Duhului Sfânt). Cât despre cunoașterea celorlalți: este una dintre bucuriile și împlinirile acestei vieți trecătoare.
As vrea sa mai aduc in discutie o idee care deasemenea ia amploare. Obisnuim sa ii cunoastem pe ceilalti prin metoda analizei legislative. Sa ma explic, desi cred ca e usor de inteles. Ii catalogam pe oameni spunand despre unii ca sunt buni iar despre altii ca sunt rai. Cred ca aceasta cunoastere a celorlalti de care vorbesti aici trebuie facuta privind la Isus si invatand de la El.
Alex !
Iti citesc cu atentie si interes subiectele…o fac cu placere!
La subiectul acesta am impresia ca tratezi cu prea mare usurinta problema cunoasterii de sine, desi in final incerci sa dregi acest lucru…tu ai mare dreptate cand afirmi ca trebuie sa-i cunoastem pe ceilalti si sunt perfect de acord cu tine…dar crede-ma ca sunt foarte rari si pretiosi oamenii care reusesc sa se cunoasca pe ei insisi, cu adevarat…si acestia sunt cei care ii cunoasc si pe ceilalti…cred ca Dumitru Staniloaie spunea: “Nu pot sti de mine, daca mai intai nu stiu de tine si de un al treilea”(sper sa fiu cat mai fidel autorului si afirmatiei.Daca e ceva gresit revin cu corectarea)…deci, ai mare dreptate ca trebuie sa-i cunoastem pe ceilalti, dar nu strica sa ne cunoastem cat mai bine si pe noi insine…complementar si concomitent nicidecum in paralel…
Cu stima si pretuire…capelanu L
Multumesc pentru comentariul dumneavoastra. Imi dau seama ca n-am facut bine cand am mai taiat din acest articol pe care initial îl facusem mai mare.
Cred ca am adoptat o pozitie prea “pro-cunoasterea celorlați”, dar așa cum ați spus și dumneavoastră “complementar si concomitent nicidecum in paralel…”
Oricum ceea ce suștin cu privire la cunoasterea de sine este ca prin Duhul Sfant acest lucru poate fi facut corect si cu un scop vesnic.
eu ii dau dreptate lui alex in aceasta problema…noi avem o mare ingaduinta atunci cand ne referim la noi, in schimb cand ne referim la altii suntem foarte reticenti in privinta lor…ne cunoastem viciile, neputintele, pacatele dar credem ca mai avem o sansa, ca suntem recuperabili, ca diavolul nu e atat de negru…ceilalti de multe ori sunt negri, prea negri chiar, irecuperabili. asadar e necesara o reala cunoastere a celorlalti, iar daca nu pornesti cu iubire in aceasta cunoastere totul e in zadar…trebuie sa oferi o sansa in mintea ta fiecarui om, chiar daca nu e datoria noastra sa facem asa ceva(recomand dostoievski in acest sens) ceea ce spunea sebi e veridic si se intampla zilnic din pacate.
Baietilor, nush daca v-a intrebat vreodata o fata “de ce vorbesti tu cu mine?” si i-ati raspuns cam asa:” vreau sa te cunosc mai bine”…mie mi s-a intamplat…nush cati cunosc ce inseamna intr-adevar cunoasterea.in ziua de azi are multe sensuri.cea adevarata porneste din iubire.in concluzie, incearca sa-i nosce pe ceilalti acum,poate nu te vei mai intalni cu ei niciodata…ai timp toata vesnicia sa te cunosti pe tine