Numai de sărbători

Toamna imaginaţia parcă prinde viaţă. “Mai este puţin!”, îmi şopteşte cineva din interior. O să fie zăpada peste tot, din garderobă o să-mi selectez puloverele şi o să-mi scot colecţia de fulare. În ziua de astăzi, sunt la moda blugii cu fermoare şi mulăciuni în stil retro. Rozul pe băieţi şi spălăturile de contraste au rolul de a-l transforma pe privitor din om normal în victimă.

Acum este momentul să apară ciupercile după ploaie, aşa-zişii oameni care atunci când nu îi am lângă mine, le simt lipsa. Prietenii mei. Eu nu i-am mai văzut de mult. Mă sună, că de, ar fi păcat ca o prietenie să moară aşa. În vocea lor pare că s-a schimbat ceva. Sunt parcă mai sensibili. Vorbesc cald, au uitat de ura acumulată peste an şi parcă plutesc în mulţime.

De Sfintele Sărbători, oamenii devin mai buni. Cel puţin aşa spun colindele. Dar eu cred cu totul altceva. De sarbători lumea devine cu adevarat DISPERATĂ. Şi când spun disperată, o spun cu litere mari pentru că dacă este vreun lucru care să mă dezguste pe lumea aceasta mai mult, acela este cuvantul ”linguşitor”. Sunt sigur că observăm cu toţii asta, însă trecem cu vederea. De multe ori devenim şi noi nişte ipocriti exact ca ei şi uite aşa cădem fiecare în groapa săpată de cei pe care îi vorbim. Dar numai atunci când ni se strânge laţul.

O hora are întotdeauna nevoie de buni jucători şi greu să scapi de aceştia atunci când unul din ei pune mâna pe tine. “Ce faci atunci?”. “Joci!” (ce naiba să faci că nu ai încotro). Deci şi aici, încerci să le joci rolul, încerci să te minţi spunându-ţi singur că aşa trebuie să fie. Poate că nu ei sunt de vină. Poate că este singurătatea un demon ce ne-a determinat să facem asta şi poate nu întotdeauna vina este a noastra. Uneori şi caracterul creează hopuri. Pur şi simplu nu suntem pregătiţi să ne confruntam cu o situaţie în care ne izbim de întuneric şi începem să ne simţim ai nimănui. Suntem slabi de înger. Poate de asta recurgem “la mersul prin canalizări” în propriile nostre suflete şi încercăm să umplem din abundenţă spaţiile goale cu faţărnicii. Vom fi pătaţi cu întrebări de genul: “Unde faci revelionul?”, “Cu cine faci Pastele?”, “Vii la mine la chef?”… şi multe altele.

Tot ce ne înconjoară reprezintă un labirint cu capcane. Noi suntem cei care cădem mereu în ele. Reprezentăm victimele, iar de cele mai multe ori alegem să ne plângem de milă. Vă daţi seama cât efort, câtă contractare a minţii şi la câte vicleşuguri trebuie să recurgă un om sau un copil doar pentru a-şi putea afişa chipul într-o poza cu mai mulţi ca el, pe care a doua zi o va pune la avatar.

***

Să presupunem că sunt unul dintre tipii norocoşi. Cineva m-a sunat cu cateva zile în urmă şi m-a invitat la un bairam de revelion. Ne adunăm mai mulţi, facem planuri şi prima pe listă este băutura. Pentru că un revelion nu este revelion fară să bem ceva tare. O să fie şampanie, coniacuri, creme de ciocolată şi multe fineţuri, terminându-se în celebrul vin de ţară amar, care cu siguranţă are un gust oribil pe langă băuturile cu aromă. Dar bem pentru a arăta ca putem. După urmează sucul, mâncarea, ceva de fript, ceva de ronţăit şi fiecare aduce câte ceva de acasă. Este simplu.

La cumpărături mergem într-unul din hipermarketurile în care lumea năvăleşte exact cum au navălit apele peste oamenii când au fost inundaţiile în localitatea Rast. E prăpăd! Aglomeraţie, mii de sunete, mii de maşini, mii de noxe şi parcă timpul zboară mult mai repede decăt zbura înainte. Produsele care ne trebuie nu le găsim, pentru că toată lumea cumpără cu aceeaşi listă ca şi noi. Săracii lucratori nu mai fac faţă şi îmbulzeala creată mă îndeamnă uneori să mă iau la trântă cu lumea. Pot să mă calmez însa la cozile exact ca pe timpul celui dinainte. Şi asta nu pentru că nu se gasesc produse, ci pentru că puterea de cumparare în Craiova este enormă. Este, cred, cea mai buna din ţară, iar ofertele de produse îndeamnă oamenii să cumpere.

Aproape de seara de cumpană pe mese este mâncare din belşug. Este totul ok, însă gazda primeşte telefoane cum că ce am cumpărat nu ar ajunge. Românul nostru este genul de om care spune că: “dacă la cheful ăsta nu găsesc o tipă cu care să mă combin şi să mă distrez, fur trei sticle de bautură, un platou de mâncare şi pulbere mă fac. Cu ceva tot mă aleg!” El nu îşi dă seama că înnecându-şi vocea cu vaporii de alcool se va alege praful atât de corpul lui cât şi de seara celor care au venit să se distreze. Gândeşte că nu degeaba a pus 30 de lei.

***

Dana, fata la care am ales să ne distrăm în seara asta devine şi ea victima. Afişează un zâmbet cum că s-ar simţi bine…insă, nu se simte! ….şi asta pentru că se vede. Nu ştie dacă decizia de a face petrecerea la ea a fost una bună sau una proastră.

Casa îi devastată de sampania ce curge, deoarece George colegul meu de clasă nu a învăţat că atunci când bea o jumătate de sticlă de alcool pe stomacul gol, vede lucrurile cu susul în jos şi ţipă sărind pe o piesă cu mesaj… pentru oamenii ca el. Zbenguindu-se atât de mult, dă să vomite, dar reuşeşte sa pună mâna la gură. Până să ajungă la baie, vomită pe hol. Prietena sa Adina, fuge repede la el, îl şterge şi îl pupă. Dana nu zice nimic, pare că totul e ok… dar înjură în gând, pentru că îi cunoaşte şi ştie că vina îi aparţine şi ei. Adina încercă să-l imite pe George, făcând şi ea pe beata crezând că în felul acesta o să-l ajute. În zilele noastre este trendy să faci pe turmentatul. Deseori ea vorbeste cu Alexa, o prietena de a mea, despre clipele în care s-a făcut praştie. Inclusiv în seara asta în care a baut trei beri şi au cam luat-o ameţelile. Ea nu ştie că berea din mână, este una fără alcool, pentru ca nu toţi de la cheful acesta bea şi au trebuit să cumpere băuturi fără alcool fiind cu maşinile. Pe ea nu o interesează decât părerea ei, astfel îşi aprinde o ţigară şi trăgând din ea ca şi cum ar fii suflat în lapte, îi ţine capul iubitului ei deoarece îl doare. Tu dacă mergi şi vrei să-ţi faci nevoile nu o să ai unde. De atâta miros ce zace acolo, nu o să ţi se mai deschidă fermoarul. Rugineşte şi preferi să-l laşi aşa.

În camera cealaltă, stau de o ora şi jumătate Andreea şi Cosmin. Am vrut o dată să mă duc să le urez “La multi ani” şi i-am confundat cu una din capodoperele lui Brâncuşi. Deveniseră o singură persoană. Erau aşa de lipiţi, încât după ce am văzut că nu pot să le vorbesc, am plecat lăsându-i aşa. Ţin minte că au mai stat acolo vreo 40 de minute. Nici măcar nu au observat că fusesem pe acolo.

Pe ringul de dans format din trei fete cuplate şi patru băieţi sub forma de “cool cu blugi” sau “nu te apropia că sunt rau”, este fericire. În ziua de astăzi puţini sunt cei care ştiu să mai danseze dar majoritatea au maşini. Ca să cucereşti o fată nu trebuie să mai dansezi pe langă ea, trebuie doar să îi arăţi că faci parte dintr-un club de maşini sau să porţi un breloc cu marca maşinii tale pe degetul arătător în timp ce te zbengui pe lângă ea.

Cheful ce se anunţase a se termina a doua zi la ora 5(pm) a început să se stingă la 1(am). La 1 jumătate majoritatea doarmeau pe sub mese. Într-un colţ pe o canapea am văzut că stăteau două cupluri cu capetele pe umeri, iar faţa le era galbenă. Erau îngroziţi de ceea ce văzusera în jurul lor. Nu ştiau cum să facă să plece mai repede. Nu prea îi lăsa gazda. Nu puteau să se abţină să nu se întrebe ce căutau acolo. Cu siguraţă această petrecere nu a fost una pe placul lor.

Distracţia este o noţiune ce şi-a schimbat semnificaţia şi se îngroapă pe sine acoperind orice urmă. Era o vreme apropiată când tinerii deşi nu se cunoşteau, dansau până a doua zi şi rămâneau prieteni pentru totdeauna. Nu trebuie să ne mirăm. Încă nu am văzut nimic din schimbările radicale ale oamenilor. De mirat se miră părinţii noştri!