De multe ori ai trecut pe alături, sau am dat mâna. Eu sunt clanţa bisericii tale. Am prins şi eu ocazia să-mi vărs of-ul.. iartă-mi sinceritatea, căci n-am să ezit să mă confesez.
Îmi amintesc cu plăcere perioada când am fost adusă “acasă”. Biserica era nouă. Oamenii nou-nouţi sau nou-născuţi.. oricum, nu ştiu dacă era euforia mea că mi-am găsit locul în biserică, sau o iluzie pentru că eram încă o străină pentru enoriaşi. Ceea ce sunt sigură e că toţi îmi erau simpatici. Abia aşteptam să ne “cunoaştem” mai bine şi să avem un contact cât mai des.
Tot în acea perioadă am fost încântată de sunetul melodiilor înălţătoare care răsuna în interiorul bisericii. Eram profund mişcată de mesajele curate, motivatoare şi puternice ale predicatorului. De multe ori mi se întâmpla să fie timpul ca să vină oamenii şi să deschidă uşa.. dar întârziau, căci le făcea plăcere să mai rămână în biserică să cânte, să se roage, să discute despre problemele lor. Dar asta nu mă deranja căci ştiam că sunt acolo.. în interior şi asta mă bucura.
Am avut ocazia să fac cunoştinţă cu multe mâini pe atunci. De la mânuţele de copilaşi până la cele tremurânde. Mâini slabe şi puternice, fine şi aspre, mâini curate şi hotărâte. S-a aşezat toamna peste acele vremuri.. căci oricât aş vrea nu mai am atâţia prieteni.. mâinile pe care le mai cunosc nu mai sunt aceleaşi.
Înainte primele mâini pe care le simţeam erau mâini de gentleman care repectuos deschideau doamnelor, mai nou s-a feminizat mâna sau nu mai sunt bărbaţi.. nu ştiu.. căci cele care deschid acum primele sunt femeile.
Îmi plăcea când o mână generoasă mă prindea voios şi ţinea uşa larg deschisă ca să intre mulţi căci veneau o mulţime la biserică.. şi la aceeaşi oră . În ultima vreme, mă apucă câte-o mână grăbită şi întârziată care trânteşte uşa. Dar pe uşă nu se mai înghesuie nimeni. Intrările sunt întrerupte, unii vin la începutul închinării, alţii în timp, şi alţii pentru cireaşă, predica de sfârşit. Cum aud amin sunt bruscată, şi se dă năvală afară. Nu am înţeles niciodată unde se grăbeau membrii. Oare să se fi construit o altă biserică unde se ţine partea a doua a slujbei?
Am fost încântată pe acea vreme îndepărtată de diversitatea tactilă care mă surprindea destul de des… simţeam mereu şi mereu mâini noi, necunoscute care deschideau uşa bisericii. Azi aceleaşi mâini uscate, plictisite. Nici un musafir. O fi vina mea că nu mai vin? ce s-o fi întâmplat că nu mai sunt vizitatori? M-aş duce să îi strig eu, să-i chem.. dar nu pot. Sunt doar o clanţă.
Până mai ieri, mâinile doamnelor şi domnişoarelor erau plăcute şi simple. Azi simt răceala unui metal galben şi strălucitor combinat cu “grăsimea” care mă mânjeşte ori de câte ori aceste mâini mă ating. Am fost chiar zgâriată de o pereche de gheare.. sau unghii cum le spuneţi voi oamenii. Erau mai mari decât cele normale. O dată, m-am speriat, crezând că e un şarpe. Dar abia apoi am aflat, de la doamna uşă, că ar fi unghii pictate. Aş fi depus plângere, dar de ce s-o fac, căci nici membrii nu o vad ca pe un rău, nici predicatorul nu mai are curajul să o facă. Cele mai multe mâini care mă ating sunt “murdare”. Simt după tremurul lor atunci când intră în biserică. Nu mai intră cu aceeaşi încredere şi bucurie. Au slăbit mai toate, s-au murdărit. Ei ştiu cu ce.
Am devenit cam singuratică, căci sunt atinsă foarte rar. Dacă înainte aveam contact de mai multe ori pe săptămână, în prezent sunt acţionată doar într-o zi. În aceeaşi zi. Unii mă bagă în seamă de două ori pe an: La Paşte sau Crăciun. Nu ştiu dacă mă mai consideră prietena lor. Eu da.
Mi-e dor de mâinile voastre. Nu mă interesează cum arată, cum miros, vreau doar să ne mai vedem. Chiar dacă eşti o mână slabă şi descurajată, eu funcţionez şi pentru tine. Am profitat că am fost lăsată să spun ce am de spus. Visez şi sper că vechii mei prieteni mă vor auzi şi mă vor căuta. Pentru cei ce nu mă cunosc, nu pot decât să vă dau întâlnire! Abia aştept să ne împrietenim! Vizitaţi-mă.
Cu drag,
Clanţa bisericii tale.
De cate ori o sa deschid o usa de biserica o sa imi amintesc de aceasta confesiune a clantei careia i-ai dat grai.
Frumos, Gabriel. Foarte frumos din partea ta ca te-ai gandit la ea. Bine ai facut. Cate lucruri importante are si ea de spus…!
Multumim ca ne-ai lasat sa o auzim si noi.
Pentru ca e bine sa o ascultam acum, poate o sa luam aminte. Caci intr-o zi, si clanta de la usa bisericii va vorbi! Daca pro sau contra noastra, asta noi hotaram. Acum.
Pace.
frumos, n-am ce zice o:-)
Ai perfecta dreptate…
Pana si clanta de la usa bisericii ne implora sa ramanem unde eram odinioara…
Doamne, ma rog, ca acest apel sa ajunga la fiecare…
Gabriel, Domnul se foloseste de tine, perite-I in cotinuare.
Toate cele bune,
Ruxy
Foarte frumos, creativ. Imi place foarte mult perspectiva din care sunt vazute lucrurile si mai mult decat atat imi place ca se sfarseste cu un indemn incurajator.
sunt si eu de acord foarte frumos
AMIN FRATE
nu am mai fost pana acum in partea asta a blogosferei, nici nu te cunosc, stiu doar ca atunci cand am primit linkul, mi s-a captat intreaga atentie. multumesc pentru imaginatia care a rasunat atat de clar,si ecoul ei va suna mult timp in inima mea.
si faca Domnul ca acestea sa fie sentimentele cand te atingem pe tine, “draga clanta” , martora de decenii: “. Veniti sa cantam cu veselie Domnului, si sa strigam de bucurie catre Stanca mantuirii noastre. 2. Sa mergem inaintea Lui cu laude, sa facem sa rasune cantece in cinstea Lui! 3. Caci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Imparat mare mai pesus de toti dumnezeii. ” (ps,95) amin!!!!!!!!
Draga BOBBY in primul rand II MULTUMESC LUI DUMNEZEU ca ti-a dat inspiratia necesara sa scrii un asemenea articol .m-as bucura daca fiecare om ar citi acest articol .
am o idee !!! trebuie facute “afishe” uriase ca oamenii sa vada si sa citeasca iar PT CEI CARE NU POT SA MAI CITEASCA SA INREGISTREZI ACEST ARTICOL SI SA IL PUBLICAM PE YOUTUBE SAU PE INTERCERTUBE. SI TRIMIS LA TOTI DIN LISTA NOASTRA
poate candva se va putea pune in practica aceasta idee;) inca o dat felicitari si SA FACA TATAL NOSTRU CERESC SA CUNOASTEM ATAT DE BINE CLANTZA SI SA O IUBIM INCAT SA NU REZISTAM MAI MULT DE 3-4 ZILE FARA SA NE INTALNIM CU EA .Domnu sa fie cu noi 
ciao
adevarat..tot mai putini fac cunostinta cu ea,si cei care merg au obiceiu sa aleaga cireasa de pe tort – predica de la 11
Cata bucurie in sufletul meu…… o data citind asemenea frumoase “confesiuni” ale unui obiect aflat in dotarea unei Sf. Biserici,(nu pot sa nu-l felicit pe Gabriel pentru ideea plastica ce a folosit) si totodata vazand comentariile celor ce au citit aceste randuri, dorindu-mi sa fim tot mai multi cititori care sa lasam un mic comentariu (cu riscul de a deveni aceasta rubrica NEANCAPATOARE).
Buna idee are Alin in vederea popularizarii!!!
Asa sa ne ajute DUMNEZEU.
Da…si mai sunt si altele care au de vorbit, du doar ‘clanta’. Mai e si Biblia din raft(sau cutie), spiritul profetic, scaunul gol, cuierul, ar putea vorbi si ora de vineri seara sau minutele de rugaciune…
Domnul sa te binecuvinteze indeajuns sa binecuvintezi si pe altii cu alte asemenea ‘perspective’
e foarte adevarat…felicutari
Felicitari! Multumesc ca ne-ai aratat ca pana si clanta si-a dat seama ca mainile noastre nu mai sunt placute si simple ci murdare,dar din nefericire noi am refuzat sa observam asta:-(.
Minunat! Am citit de mai multe ori articolul …
Sunt mândră de tine!
FELICITĂRI!
felicitari,felicitari dar ce facem mai departe? am citit un comentariu dar santem in stare sal punem in practica? mai avem credinta macar cat un praf de nisip?daca da atunci acea clanta ar simti multa inbulzeala de maini curate si inimi consacrate…………Domnul sa va binecuvinteze pe toti mici si mari
Felicitari in prmul rand pentru modul frumos in care ai expus confesiunile si in al doilea rand felicitari ca ai fost asa ascultator cand Dumnezeu ti-a pus cuvintele astea in minte si le-ai asternut pe hartie.
Sunt asa mandra de tine, nu doar pentru ca scri foarte frumos, dar pentru modul frumos in care iti traiesti viata- o lumina oriunde mergi.
Dumnezeu sa binecuvintele viata ta si lucrul mainilor tale sa fie binecuvantat.