O cantitate de 3,6 tone de carne de porc contaminată cu dioxină a ajuns în România, prin intermediul unei firme din Bucureşti care a cumpărat carnea direct din Irlanda după data de 1 septembrie, susţine preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.
Roatiş a mai menţionat că, probabil, carnea a fost deja vândută.
Ce este dioxina și cu ce te poate afecta ?
doza zilnică tolerată de organismul uman este de 1 picogram pe kilogram, Mencinicopschi precizând că sunt puţine substanţe atât de toxice, în această cantitate. Reprezentantul ICA spune că, în corp, dioxina se dizolvă în grăsime iar primul afectat este creierul. Totodată, dioxina afectează femeile însărcinate, producând malformaţii ale fătului.
Dioxina nu se depistează în România
Mencinicopschi susţine că, în România, nu există niciun laborator de analize medicale care să detecteze dioxina în corpul uman iar “tabloul simptomatic ” nu se cunoaşte exact în acest moment. Potrivit reprezentantului ICA, familia de substanţe a dioxinelor se găseşte peste tot în mediul înconjurător, formându-se prin ardere.
“ Dioxinele sunt conţinute de gazele de eşapament, provin din arderea combustibililor fosili şi din arderea ţigărilor. De asemenea, provine din arderea cauciucurilor şi a tuturor deşeurilor “, a precizat Gheorghe Mencinicopschi. Astfel, prin ardere, dioxina poate ajunge în aer, apă sau iarbă, fiind apoi consumată de animale. Pentru că se formează prin ardere, dioxina conţinută de carnea de porc nu poate fi distrusă prin preparare.
Profesorul Mencinicopschi a mai spus că există şansa ca această substanţă să rămână inactivă în corp, până când persoana respectivă începe să slăbească brusc, iar o dată cu topirea grăsimilor, dioxina este eliberată în sânge.
Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a fost otrăvit în septembrie 2004 cu dioxină, a confirmat medicul său elveţian, respingând argumentele conform cărora analizele ar fi fost falsificate.
sursa: evz.ro





Daca oamenii ar fi atenti la ceea ce se intampla in lumea de azi, ar intelege ca animalele nu mai sunt fiabile din punct de vedere alimentar de foarte multi ani, ceea ce este confirmat de faptul ca animalele sunt bolnave de diferite boli, boli transmisibile omului prin consumul de carne provenit din aceste animale , fapt ce a fost semnalat de tarile occidentale de mai bine de 15 ani…..
Fara sa mai consideram poluarea intregii naturi de produse chimice, deseuri etc,etc care afecteasza industria agro-alimentara si deci inclusiv, sanatatea populatiilor!
Daca am fi luat aminte la sfaturile anumitor inaintasi care sustin ca o alimentatie variata vegetariana este recomandata in aceste timpuri, tinand cont nu numai de aceste poluari car afecteaza intreaga natura, societate etc, dar cu atat mai mult din punct de vedere crèstinesc, al respectarii Créatorului si al créaturilor !