Sindromul Pe mine, mă, m

Când eram mic nu înțelegeam multe lucruri. Ca de exemplu, nu înțelegeam de ce atunci când era cineva pe la noi, iar eu cu sora mea ne puneam pe râs și chicotit, părinții ne spuneau că nu este frumos să râdem sau să chicotim pentru că persoana străină ar putea crede că râdem de ea. ”Mami”, explicam noi, ”dar noi râdeam de ce am văzut ieri în drum spre școală.” Iar mami ne explica din nou în cuvinte și mai simple: ”Bine, dar musafirul nostru nu știe de ce râdeați și el se gândește că voi râdeați de el.”Am fi vrut să mergem să-i cerem scuze că am râs și el s-ar fi putut gândi că am râs de el, dar… ne era rușine.

Și iată-mă acum la o vârstă destul de ”înaintată” ca să înțeleg acele lucruri din copilărie. Da, acum am înțeles. Mama avea dreptate. Și eu am fost pus în situația musafirului de multe ori. Când doi vorbesc sau chicotesc pe-aproape, înclin să cred că despre mine-i vorba. Aș vrea s-aud, să știu ce spun de mine, de parca-aș știi cu sigurață că eu sunt subiectul. Am stat și m-am gândit puțin. De ce să cred așa: că toți ce râd sau tăinuiesc încet, toți care aplaudă și care spun ceva de bine-n șoaptă, pe mine m-ar găsi de subiect. Cine sunt eu  ?!?.. așa de important…

Mult timp s-a crezut că Pământul este centrul sistemului nostru solar, iar Soarele și celelalte planete se învârtesc în jurul lui. Dar acum cu toții știm că planeta albastră nu este nici pe departe  centrul.

Câtă dezamăgire ar avea unii care suferă de sindromul ”pe mine, mă, m” dacă ar știi că discuțiile acelea în șoaptă sau chicotelile celorlalți nu erau despre ei.  Indiferent dacă  ar fi crezut că discuțiile erau ”de bine” sau ”de rău”, dacă era apreciat sau batjocorit, simțământul dezamăgirii este același. De ce? Pentru că dezamăgirea stă în faptul că nu era el subiectul discuțiilor. Așa se manifestă sindromul ”pe mine, mă, m”.

Aș vrea să nu mă mai simt vinovat că am călcat o regulă a bunului simț. De ce ar trebui ca ceilalți să creadă că râd sau vorbesc de ei ? Cine sunt ei ca să-și atribuiască atâta importanță crezând că ceilalți nu mai au ce vorbi decât despre ei ?

Și da… de ce să mai cred eu că ceilalți vorbesc sau râd de mine. Oare sunt eu ”centrul sistemului solar” ? Oare sufăr eu de acest sindrom păcătos ? Dar tu ?