Spovedania blugilor

Ușa bisericii se deschise larg și în deplină liniște o pereche de blugi își făcu loc prin mulțime pentru a ajunge la locul de spovedanie. Părintele era ocupat: asculta  păcatele cravatei. Se pare că gâtlegătoarea nu prea avea păcate și în 2 minute fu blagoslovită. Plecă fericită de sub poala părintelui făcând  loc domnului Jeans, perechea de blugi care aștepta nerăbdătoate să fie iertată de păcate.

După ce îi puse poala în cap, părintele întrebă: ”Jeans fiule, care îți sunt păcatele ?”

Cu umiliță, perechea de bluji începu: ”Părinte, multe la număr sunt păcatele mele și iată că urmările lor mă urmăresc la tot pasul. Este adevărat că sunt foarte purtat de majoritatea oamenilor însă există o clasă de oameni care mă disprețuiește din cauza păcatelor mele din tinerețe. Aceşti protestanți mă desconsideră astfel încât mă poartă doar în atelierele de mecanică sau la munca câmpului. Unii nici atunci nu mă poartă considerându-mă păcătos. Nu-mi doresc să fiu purtat la amvoanele lor sau la serviciile divine dar măcar pe stradă,când merg la piață sau când se întâlnesc la o serată creștinească.”

Doamna Cravată nu plecase încă. Se făcea că se încheie la haină, doar, doar o auzi și ea câteva dintre păcatele domnului Jeans. Până acum amărâtul domn nu mărturisise nici unul dar doamnei nu-i părea rău că întârziase. Se simțea atât de mândră auzind cuvintele perechii de blugi.

Își spunea: ”Eu sunt o distinsă. Eu sunt prezentă la gâtul fiecărui frate care se suie la amvon, de la cel mai sfânt, la cel mai puțin sfânt, urcat acolo doar pentru anunțarea cântării. De altfel fără mine nici nu se poate urca la amvon. Așadar eu sunt sigla sfințeniei și a omului serios. Toată lumea mă recunoaște ca pe o divă din înalta societate purtată cu grație la cele mai importante evenimente, în cele mai sfinte locuri și la cele mai serioase gâturi. Ce minunată sunt, atât de imaculată și desăvârșită în același timp. Materialul din care sunt făcută este vrednic să fie purtat de acei oameni ai lui Dumnezeu. Dar de ce zic eu vrednic, este imperios necesar. Stau și mă întreb, nu cumva de mine, distinsa doamnă Cravată, vor fi ridicați acei credincioși la cer ? Ei, nu vreau să mă gândesc la asta. Poate exagerez și nu vreau sa păcătuiesc că doar ce m-am spovedit. Dar la cât de curată sunt nici nu știu de ce am mai venit la spovedanie. Să aud vaietele acestui mizerabil care pretinde că vrea să fie ca mine ?!

Introspecția distinsei încetă și rafinatele ei urechi erau acum atente le ce zicea mizerabilul Jeans:

”Iată, părinte păcatele pentru care acești oameni  sfinți refuză să mă poarte. Aceste păcate sunt cu referire la originea mea. Eu nu pot fi purtat de acei oameni ai lui Dumnezeu pentru că primii oameni care m-au purtat pe mine erau cowboy. Eu nu pot fi purtat de acei oameni ale căror vorbe sunt deosebite pentru că văcarii care m-au purtat și m-au inventat vorbeau urât, fumau și erau uneori sub influența alcoolului. Eu nu pot părinte, să fiu purtat de acești oameni deosebiți care au asupra lor lucruri nobile pentru că în tinerețea mea, buzunarele pe care le posed purtau pistoalele acelor văcari americani.

Domnul Jeans aproape că avea lacrimi în ochi, dar nici ochii doamnei Cravată nu erau mai uscați. Auzind păcatele perechii de blugi își amintise de păcatele tineriții ei. Îi trecuseră prin fața ochilor primii oameni care au purtat-o, acei mercenari croați care i-au dat și numele. Își amintise toate uciderile la care fusese martoră. Văzuse cum de-a lungul istoriei reprezentase un semn distinctiv pentru armata engleză în războiul de treizeci de ani. Nu uită nici perioada sa cea mai înfloritoare  în secolul XVII când era considerată ornament indispensabil al ”șmecherilor și destrăbălaților”, adusa la moda de ducele De Fronsac și prințul De Ligne. Și-a reamintit așadar toate scenele oribile văzute de la gâtul soldaților și al “șmecherilor și destrăbălaților”. Pe loc i s-a făcut rușine.

În umilință a recunoscut că materialul ei nu este cu nimic mai sfânt decât cel al domnului Jeans iar onoarea de a urca la amvon de gâtul credincioșilor nu este pentru vre-un merit al ei: este doar o convenţie a vremii. A realizat în acelaşi timp că istoria şi originile ei sunt la fel de murdare ca ale domnului Jeans şi că nu ar trebuii să se ţină cont de aceste orinigini.

După ce spovedania domnului Jeans se termină, doamna Cravată îl rugă pe preot s-o mai spovedească o dată. Preotul acceptă. Ea își mărturisii păcatul și plecă împăcată cu sine.

În atenția unor cititori: după doamna Cravată nu mai era nimeni la rând. S-ar putea ca părintele să fie disponibil. Curaj !