Un cititor a riscat şi a cerut prietenia fetei

Am citit şi eu articolul fiindcă eram într-un impas. Îmi place de o fată extrem de mult dar nu prea ştiu cum să-i zic. Am citit câteva comentarii şi cred că ştiu cum să merg mai departe.  Totul constă, cred eu, în mult curaj pentru a-i spune fetei ce simţi pentru ea, ajutor de la Dumnezeu bineînţeles, cuvinte dulci şi cât mai sincere! Voi reveni luni sau miercuri pentru a vă spune dacă “modul învechit” încă mai merge!

Acestea erau cuvintele lui Dănuţ, unul din cititorii blogului Alt Om, în ultimul său comentariu. După ce a citit articolul “Cum se cere prietenia unei fete?“, ne-a promis că ne va spune dacă vechea metodă mai are succes. Iată ce ne povesteşte, într-un e-mail:

“Cum am promis, am revenit să vă zic deznodământul! Am să încep cu începutul. Pe ea o cunosc de foarte mult timp dar abia anul acesta am putut să o cunosc mai bine. Stă în aceeaşi localitate şi ne despart cam 3 km unul de celălalt. Eu în partea aceea a localităţii nu prea aveam treabă, nici prieteni, nici nimic.

Cu ea mă întâlneam doar în autobuz sau în microbuz foarte rar, dar anul acesta ea a intrat la liceu şi drumurile noastre se intersectau din ce în ce mai des. Ne întâlneam dimineaţa la 7 şi ne vedeam după-amiaza la 2. Am schimbat o vorbă-două, am ajutat-o cu câteva lucruri mărunte, şi fără să-mi dau seama m-am îndrăgostit treptat. Joia trecută nu am dormit deloc gândindu-mă doar la ce îi voi spune şi cum îi voi spune…

Deobicei dacă eu nu dorm sunt foarte obosit dar spre surprinderea mea vineri la şcoală eram cel mai energic! Ei bine, m-am întâlnit cu ea vineri şi am mai schimbat o vorbă atât la dus cât şi la întors în autobuz.  Tot week-end-ul m-am gândit cum să-i spun şi ce să-i spun, ba chiar am aşezat pe o ciornă cuvintele care i le voi adresa.

25 ian. 2010 în sfârşit a venit ziua cea mare! Dar ghinion: nu a fost nici un mijloc de transport dimineaţa din cauza gerului, aşa că fiecare s-a dus cum a putut la şcoală iar eu, bineînţeles, nu m-am întâlnit cu ea! Dar a venit ziua de marţi şi am întâlnit-o dimineaţa. Am întrebat-o la ce oră vine înapoi şi am condus-o până la liceul ei (învăţăm la licee diferite).

E ora 2. Mergem acasă! Sub pretextul că trebuie să ajung în partea ei a satului ca ca să trec pe la un prieten, i-am spus că până acolo o conduc. Am coborât în staţie. Zăpada albă reflecta razele generoase ale soarelui. Vântul rece de ianuarie nu avea nici o şansă. Căldura din inima mea se înteţea. Dar părul ei negru şi lung răspundea voios la jocul vântului, şi părea nerăbdător să dau glas inimii mele.

Am adunat tot curajul pe care îl aveam şi i-am spus: “Nu acesta e motivul real pentru care am coborât aici. Crezi că mă poţi asculta un minut?”  ”Da, bineînţeles!” a răspuns ea veselă. “Ceea ce îţi voi spune acum s-ar putea să te surprindă dar este foarte important pentru mine, aşa că te rog ascultă-mă până la capăt. Îmi pare rău că nu am avut ochi să văd asta până acum. Nici nu ştiu cum să încep…” mărturiseam eu, cu o voce tremurândă. Ochii ei albaştri mă priveau uimiţi cu o uşoară sclipire. Nu mă slăbea deloc din priviri.

“Când sunt lângă tine parcă sunt un alt om, mă faci să zâmbesc, inima-mi bate din ce în ce mai tare! Ce mai, trebuie să o spun: Îmi placi! Îmi placi foarte mult şi din tot sufletul aş dori să ne cunoaştem mai bine. Ceea ce ţi-am spus nu sunt doar nişte vorbe în vânt, nu sunt doar nişte simple cuvinte de agăţat, ci sunt cuvinte care vin direct din inimă şi sunt pline de sinceritate.”

Din staţie şi până acasă la ea am avut de mers aşa că am discutat mai multe. Ea nu îşi putea crede ce auzise, era foarte încântată. Am ajuns în faţa porţii. Fără să fiu pregătit, ea se uită la mine şi spune “Da!”. Pentru un moment am rămas blocat pentru că nu ştiam ce vrea să spună, dar imediat am înţeles. Doar că nu a mai continuat: “Da, vreau sa ne cunoaştem mai bine”.

Ea a mărturisit că pentru ea a contat foarte mult modul meu de abordare. Nu i-ar fi plăcut să îi spun ce simt prin sute de beep-uri şi milioane de mesaje. Mă bucur că am avut curajul să îi spun ce simt şi ce vreau de la ea. În concluzie,  ”metoda învechită” nu e atât de învechită. Încă funcţionează!”